De ceva vreme asistăm cu stupoare la presiunile, nedreptățile, prigonirile care se fac asupra fraților noștri români din Ucraina, respectiv Bucovina de Nord, (ținutul Herței, Cernăuți). Nu numai că le este interzis învățământul în limba română dar prigonirea lor merge până la interzicerea credinței ortodoxe canonice.

Cel mai dureros pentru noi, românii din România este să-i vedem pe frații noștri de dincolo cum sunt chinuiți de neputința lor de a se apăra singuri, de a-și putea apăra credința, libertatea de a merge la biserică fără teama de a fi agresați fizic și psihic.

Sfâșietor este să vezi cum soldați înarmați iau cu asalt scumpa noastră Mănăstire Bănceni la care și noi, românii din România ne regăsim liniștea ortodoxiei trăind minunatele slujbe arhierești, canonice, umplându-ne sufletul de bucurie cerească.

Sfâșietor este să vedem cum Vlădica Longhin Jar, cei peste 500 de copii aflați în grija lui și toți viețuitorii Mănăstirii Bănceni sunt hărțuiți, pur și simplu terorizați de către securitatea din Ucraina, soldați înarmați cu puști automate, fiind supuși periodic perchezițiilor, inducând o stare de teroare asupra lor în loc să fie lăsați să se roage pentru toată lumea și să-și trăiască viața în pace.

Durerea noastră este că până și Mitropolitului Longhin Jar, care este român, i s-a înscenat un simulacru de proces în care este judecat pentru apărarea credinței ortodoxe canonice lăsată de Însuși Mântuitorul nostru Hristos. Este supus la tot felul de presiuni și amenințări din partea forțelor de securitate.

I s-a fabricat un dosar penal în care i s-au încălcat toate drepturile procedurale. Rechizitoriul conținând multe erori de procedura din timpul anchetei. Toate excepțiile invocate de către avocați au fost respinse reținând cauza spre judecare.

Strigător la cer este și faptul că Mitropolitului Longhin Jar îi este amenințat dreptul constituțional și universal la apărare. Unul dintre avocații dumnealui a fost otrăvit și a decedat în seara zilei de 12 noiembrie 2023, al doilea avocat este amenințat că va fi arestat pentru o presupusă faptă. Mă întreb retoric, ce avocați vor mai avea curajul să-și practice profesia liberală de avocatură în condițiile presiunilor până la linșaj. Se vede clar ca entităților din Ucraina le este teamă de un Om al lui Dumnezeu celui Viu si pe deasupra român.

Atitudinea forțelor de securitate de intimidare asupra avocaților Mitropolitului Longhin Jar pune în pericol dreptul dumnealui de a beneficia de o apărare profesională, competența în fața unor acuzații nedovedite, tendențioase. Lipsit de dreptul la apărare, se încalcă flagrant acest drept recunoscut oricărui om din lume. În acest context, fac apel la toate instituțiile inclusiv cele juridice și la toți avocații din România și din lume să fie alături de avocații din Ucraina și să găsească pârghii legale în posibilitatea apărării românilor de acolo.

Vlădica Longhin va fi judecat pe 17 noiembrie 2023 la Tribunalul Herța, fiind al doilea termen de judecată pentru mărturisirea de credință ortodoxă canonica care, în viziunea unora, ar fi ofensat trei persoane care nici măcar nu s-au prezentat, nici în timpul audierilor la procuror și nici la primul termen de judecată. Dumnezeu să-l ajute și să facă dreptate!

Nu înțelegem pentru ce anume Vlădica Longhin este judecat, pentru că este ortodox sau pentru că este român? În cazul în care se continuă presiunile și hărțuirile asupra lui Vlădica Longhin, noi românii trebuie să protestăm și să ne opunem cererii de aderare a Ucrainei la UE. Este vădită încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, condiție esențială pentru aderare.

Este inacceptabil că în România la nivel instituțional nu se întâmplă nimic, niciun ecou la strigătul românilor din Ucraina acolo unde credincioșilor ortodocși români le sunt încălcate drepturile lor la slujbe în limba română și unde preoții români sunt agresați, judecați, arestați de forțele de ordine ucrainiene. Bisericile le sunt închise, vandalizate, preoții bătuți.

Este inacceptabil ca avocații români să acorde asistență juridică refugiaților ucrainieni la noi în țară și românilor noștri din Ucraina să nu li se poată asigura asistență juridică pentru apărarea drepturilor lor fundamentale.

Cum este posibil ca Guvernul României, Ambasada României la Kiev, Ucraina, Biserica Ortodoxă Română, Institutul Român pentru Drepturile Omului să nu intervină și să dezvolte relații diplomatice și să încheie acorduri/tratate în vederea apărării drepturilor românilor din Ucraina, a dreptului lor la libertatea gândirii, de conștiință și religie.

Cum ne mai putem raporta la Declarația Universală a Drepturilor Omului, când sub ochii noștri se petrece o prigonire a creștinilor români, a preoților, călugărilor români, cu atât mai mult la Mănăstirea Bănceni.

“Considerând că recunoașterea demnității inerente tuturor membrilor familiei umane și a drepturilor lor egale și inalienabile constituie fundamentul libertății, dreptății și păcii în lume… (Declarația Universală a Drepturilor Omului, Preambul)

Considerând că ignorarea și disprețuirea drepturilor omului au condus la acte de barbarie care revoltă conștiința omenirii și că făurirea unei lumi în care ființele umane vor beneficia de libertatea cuvântului și a convingerilor, eliberate de teroare și de mizerie, a fost proclamată drept cea mai înaltă aspirație a omului… (Declarația Universală a Drepturilor Omului, Preambul)

Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiința și trebuie să se comporte unele față de celelalte în spiritul fraternității. (Declarația Universală a Drepturilor Omului, Articolul 1)

Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conștiință și religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alții, atât în mod public, cât și privat, prin învățătură, practici religioase, cult și îndeplinirea riturilor. (Declarația Universală a Drepturilor Omului, Articolul 18)

Frați români, instituții, oameni decidenți, treziți-vă! Haideți să găsim urgent o cale, diplomatică, juridică, pentru a ajuta în mod efectiv românii din Ucraina, mai ales acum când Ucraina a demarat procesul de aderare la UE.

Și pentru noi, românii, Mitropolitul Longhin Jar este un pilon al credinței noastre ortodoxe. Orice atingere a onoarei, demnității, inclusiv amenințare adusă integrității corporale și/sau vieții dumnealui, o percepem ca o lezare a demnității noastre, a românilor din România, inclusiv a credincioșilor ortodocși de pretutindeni. Vom lupta pentru apărarea drepturilor omului, a românilor din Ucraina, la ONU, la CEDO.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Avocat Carmen Daniela Rebei

One Comment

  1. Lupta care se duce în Ucraina este împotriva Ortodoxiei! Să înceteze total această luptă, această prigoană împotriva creștinilor ortodocși români drept măritori! Să înceteze definitiv această încălcare a drepturilor și libertăților omului la credință,la alegerea și exprimarea credinței conform convingerilor sale ! Să se oprească imediat această fărădelege!Treime Sfântă Te rugăm cu lacrimi fierbinți ale sufletului și ale inimii, ajută cu puterea Ta creștinii ortodocși drept mărturisitori din Ucraina ! Revarsă harul Tău peste ei,apără-i, păzește-i de cei răi și potrivnici și de tot răul! Dăruiește-le biruință asupra tuturor celor potrivnici și tuturor celor potrivnice ! Oprește-i,îmblânzește-i și liniștește-i pe cei potrivnici și care le fac rău!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *