După acaparările cu forța ale bisericilor aparținând Bisericii Ortodoxe canonice a Ucrainei, în Bucovina de Nord s-au adăugat în ultima vreme noi și adânci răni acestui ținut românesc.
Mai nou, Biserica „soră”, Patriarhia Română a inițiat măsuri concrete de atragere a preoților și parohiilor pentru a intra sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române.
Acest fapt se petrece într-un mod cu totul abuziv „ca între frați de același sânge și de aceeași credință” după toate regulile „sinodalității, sobornicității și ecumenicității” în vigoare, precum și în condițiile atât de vitrege ale unui război. O țară și o regiune greu lovite de război sunt expuse și la sfâșieri de suflete și de credință, în sânul aceluiași popor.
La aceste măsuri recente fără precedent, în lipsa oricărui conflict teologic sau bisericesc, s-au adăugat atacuri și denigrări extrem de grave la adresa Mănăstirii Bănceni, și mai direct asupra Mitropolitului Longhin. Scopul este de a slăbi credibilitatea și probitatea morală și duhovnicească a acestei Lavre ortodoxe din acest ținut românesc, care s-a impus cu realizări unice în această parte a lumii în ultimii 30 de ani.
Se încearcă pe orice căi realizarea unui creștinism după chipul acestei lumi și nu după modelul învățăturii și trăirii marilor sfinți, mărturisitori și părinți duhovnicești ai Ortodoxiei, dintre care avem mulți chiar din secolul al XX-lea. Dar care sunt ignorați total.
Experiența în domeniul dezinformării, denigrării și mistificărilor din întreg trecutul Bisericii, precum și din ultimele zeci de ani din sânul Ortodoxiei, pare că nu este de ajuns pentru unii dintre responsabilii și păstorii lăsați să fie treji în păzirea și păstrarea turmei ce li s-a încredințat spre păstorire. Regula este: „Bate-voi păstorul și se va risipi turma”. De Iubirea și de Adevărul întrupat în istorie, în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos și a Bisericii Sale – Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, nici vorbă.
Oameni buni, a început cernerea cea grea, și nu de acum. „Cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă” (I Corinteni 10, 12).
Legile și jurisdicțiile bisericești nu se pot schimba peste noapte. Arhipăstorii Bisericii Ortodoxe canonice a Ucrainei sunt aceiași ca și până acum, și sunt la datorie, împreună cu tot clerul și poporul care a rămas vigilent și treaz. Stihiile și vitregiile vremurilor vor trece, după care se vor alege drojdia și vinul curat. „Cine întristează pe fratele său, Lui Hristos greșește” spuneau Sfinții Părinți. Și iarăși zice Mântuitorul și Domnul Iisus Hristos: „După faptele lor îi veți cunoaște” (Matei, 7, 16). Biserica Ortodoxă canonică din Ucraina este prigonită în plină, zisă, civilizație, dar nimeni nu îi sare în ajutor. Dar acest ajutor nu va înceta niciodată să vină de la Dumnezeu și de la toți Mărturisitorii și Pătimitorii pentru Credință din secolul XX și din totdeauna.
Oare vremurile au ajuns atât de tulburi încât să nu mai putem discerne Adevărul de minciună, binele de rău și Lumina de întuneric? Arhimandritul Justin Pârvu spunea că vor veni vremurile când cei ce nu vor mai avea Har, nu vor mai putea deosebi binele de rău. Se pare că le-am ajuns. Au sosit acele vremuri când credința – trăită numai la nivelul minții, fără trăirea și simțirea lăuntrică – să nu-l mai poată ține pe om unit cu Dumnezeu în Duh și Adevăr. Trăită numai la nivel psihologic, credința va rămâne la o expresie formală, dar tăgăduind puterea ei.
Să rămânem statornici în ceea ce am primit de la Dumnezeu, ca pe cea mai scumpă comoară – Ortodoxia neschimbată, și nesupusă la negocieri. Ortodoxia adevărată este acolo unde este răstignire și jertfă, nu cantitate și număr.
Destul de prigonit și bolnav, Vlădica Longhin, cu cei apropiați, stă răstignit pe crucea suferințelor și a mărturisirii ca și în toți cei peste 30 de ani de jertfă, pentru un ideal: acela ca iubirea jertfelnică să devină fapt împlinit. Și a reușit. Iar acum plătește prețul care-i confirmă și probează că ceea ce și-a propus a fost necesar și bine făcut. Prigoana și hărțuiala la care este supus îi certifică și îi recunoaște valoarea, consecvența și sinceritatea smerită a tot ce și-a propus. „Cine are ochi de văzut să vadă, și cine are urechi de auzit să audă”.
„Din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci” zice Mântuitorul Iisus Hristos (Matei, 24, 12).
În definitiv, cu ce ne alegem dacă L-am pierdut chiar pe Dumnezeu și ieșim din Biserica Lui? Ce te mai poate mulțumi dacă nu te mai hrănește și nu te mai bucură Harul lui Dumnezeu?
Hărțuirea Bisericii Ortodoxe canonice a Ucrainei nu are nimic canonic și ortodox în ea. Ci numai negustorie.
Cu un an în urmă când s-au ridicat glasuri care se adresau Patriarhiei Române întrebând de ce nu se implică și de ce nu iau atitudine față de abuzurile și violențele comise împotriva unor biserici și comunități românești din Bucovina de Nord, de către autoritățile din Ucraina, Patriarhul Daniel prin Biroul de Presă a spus că această regiune nu ține de jurisdicția BOR. Acum aceste comunități din Bucovina de Nord au ajuns obiect de revendicări pentru Patriarhia Română ca de la o casă fără stăpân, pe considerentul că vitregia evenimentelor justifică orice amestec, chiar și în spațiul acestei Biserici canonice. Imixtiunea Patriarhiei Române în jurisdicția canonică a Bisericii Ortodoxe canonice a Ucrainei dovedește de fapt că instituția bisericească de la București se face părtașă efectiv la prigoana explicită a autorităților de la Kiev, asupra Bisericii canonice condusă de Preafericitul Onufrie.
În anul 1997 când a fost cedată din nou Bucovina de Nord Ucrainei, de dragul integrării în UE, Sinodul BOR nu a revendicat nimic din teritoriul și patrimoniul bisericesc care a aparținut României de secole. Astfel că instituția bisericească de la București este cu mult mai stăpânită de interese pământești decât de cele cerești. A ajuns astfel să sfideze în mod grosolan o Biserică deja asuprită și nedreptățită într-un mod greu de conceput pentru actualul nivel de civilizație.
Personalitatea și probitatea spirituală și morală a Preafericitului Onufrie face o dată în plus din această Biserică o Biserică martiră, și singura rămasă statornică în mărturisirea și apărarea Ortodoxiei, în contextul lărgit al apostaziei generalizate de astăzi.
Biserica Ortodoxă canonică a Ucrainei este pe cruce și tocmai în aceasta constă și marea cinste și recunoaștere ce i se cuvin din partea celor care mai cred și slujesc cucernic astăzi în spațiul ortodox.
Metodele și mijloacele prin care se încearcă acum îngenuncherea și distrugerea acestei Biserici sunt de nivelul Evului Mediu, sunt la fel cu cele folosite în timpul Uniației în secolele XVII-XVIII și cele ale dictaturii comuniste.
Acesta este probabil modelul realizării acelei “unități în diversitate” și a acelei “turme și un păstor” de care face caz în ultima sută de ani ideologia și erezia ecumenistă precum și aceea a unirii tuturor religiilor și confesiunilor. Adică cum spunea Machiavelli “scopul scuză mijloacele”.
Oamenii de bună credință din întreg spațiul ortodox nu trebuie să tacă văzând această nedreptate făcută în văzul întregii lumi. Această Biserică este lovită în însăși existența ei, ca cel căzut între tâlhari, lovit și la suflet și la trup. Sfântul Marcu Ascetul spune că sunt trei mari uriași vrăjmași ai mântuirii omului: uitarea, necunoașterea și lenevirea (nepăsarea). S-a speculat termenul de autocefalie în Ucraina dar s-a aplicat numai cel în sensul politic. Și tocmai cel dăunător Bisericii. Nu se poate confunda niciodată Biserica, ca instituție divino-umană, instituită pe Cruce și la Cincizecime, cu Biserica ca și instituție administrativ-bisericească cu tot ce ține de partea ei materială și pământească. În ultimele 200 de ani instituția Bisericii a suferit cel mai dureros proces de secularizare, împrumutând false valori cultural-științifice și teologice din Occidentul apostat și ateu. Oriunde s-a dorit trăirea curată a Ortodoxiei s-au năpustit prigoane și persecuții, de cele mai multe ori chiar prin oameni din interiorul Bisericii. De aceea când se fac referiri la Biserica Ortodoxă Română că ar face nereguli și încălcări de canoane, nu se referă la Biserica strămoșească, cler și popor, care au trăit cuminte și curat duhul ortodox păstrat de la moșii și strămoșii noștri și de la marii sfinți și voievozi care au plătit cu jertfe de sânge păstrarea gliei și a dreptei credințe. Nu acest cler și nu acest popor fac astăzi tulburări și dezbinări în jurisdicții străine, speculând sentimente religioase și patriotice pentru interese pământești și dictate politic. Ci tocmai aceia care ocupă funcții prin care nu mai slujesc nimic dumnezeiesc ci creează numai confuzii, dezbinare și derută. Este vorba tocmai de neghina semănată în țarina Bisericii. Biserica Ortodoxă a Ucrainei lovită și hărțuită din toate părțile, fără nici un sprijin de nicăieri, este batjocorită pe față sub masca întrajutorării, de cea mai apropiată Biserică vecină și soră, cea a României. Și aceasta tocmai când îi este cel mai greu, amenințată cu scoaterea în afara legii, în mod abuziv. Și iată mai nou, cu tot concursul acestor “frați de credință”. Cum poate un cleric sau arhiereu român să se uite în ochii Preafericitului Onufrie folosind astfel de procedee care nu au nimic omenesc și creștinesc? La fel și în ochii atâtor alți clerici și credincioși evlavioși și trăitori cucernici ai credinței strămoșești din Bucovina de Nord și Ucraina?
Pentru cei care critică, denigrează sau caută pe orice cale discreditarea atât a Mănăstirii Bănceni cât și a Mitropolitului Longhin, le adresăm o întrebare: de câte ori ați vizitat această regiune istorică a României Mari? La câte slujbe ați participat sau la vreo prăznuire de hram al Mănăstirii? Sau la oricare altă biserică sau mănăstire din Bucovina de Nord, la o masă frățească de dragoste și dor dintre frații români de ambele părți ale graniței? Cei care le-au gustat, trăit și simțit, dar le-au uitat, ar fi bine să mai revină. Cei care nu le-au trăit niciodată, și totuși judecă și aruncă cu noroi, să ia aminte pentru a nu se întâlni cu propria lor judecată.
Tot ce s-a realizat la Bănceni nu s-ar fi putut realiza niciodată fără un ajutor și o mare binecuvântare de la Dumnezeu, binecuvântare care încă există și lucrează aici cu putere. Orice persoană care se respectă și vrea să se convingă de ceva, merge la fața locului și se folosește de orice mijloc pentru a ajunge la adevăr. Dar cine nu o face ci se complace în a se folosi de elemente și surse provocatoare, de dezinformare și sminteală publică, s-ar putea să se afle direct răspunzător și potrivnic acestei binecuvântări.
Bucovina, pământ românesc, câte ai avut de pătimit până acum, și câte mai ai de pătimit!
Voievozi adevărați și Toți Sfinții Români, rugați-vă, vegheați și ocrotiți și aceste ținuturi bântuite de noi vitregii și furtuni!